VIDEO Cruella ar putea fi cel mai bun film Disney din 2021: care-i legătura cu 101 Dalmațieni

0 1

Popularitatea serviciului de streaming Disney+ a explodat în ultimul an și nu va face decât să crească , datorită unor producții precum Cruella.

Disney are o putere financiară fabuloasă, cu francize precum Star Wars sau Marvel în portofoliu. Când vine însă vorba de pandemie, la fel ca toate marile studiouri de la Hollywood, a trebuit să accepte că oamenii preferă să stea în casă, decât să meargă în cinematografe, mai ales că cele mai multe dintre ele au fost închise. Din fericire, cu scurt timp înainte de începerea pandemiei în occident, Disney tocmai își lansese Disney+ și sunt din ce în ce mai multe semne că ”a dat lovitura”.

Cea mai nouă producție care va ajunge online în locul cinematografelor tradiționale sau, probabil, se va lansa simultan în ambele medii este Cruella. Un lung metraj cu Emma Stone în rolul principal, acest film duce mai departe seria filmelor inspirate din animațiile clasice ale companiei americane.

Pe Emma Stone s-ar putea să o știi mai ales din La La Land, pentru care a primit și premiul Oscar, dar a mai fost nominalizată pentru The Favorite în 2019 și Birdman or (The Unexpected Virtue of Ignorance) în 2015. În ceea ce o privește pe Cruella, este personajul negativ în 101 Dalmațieni, iar noul film va spune povestea modului în care tânăra domnișoară a ajuns să devină disprețuitul personaj.

Deși se cunoșteau de mult timp detalii despre Cruella, acum avem și un trailer, pentru a ne…



Citeste continuarea aici

You might also like

Scrie un Comentariu

Adresa de mail nu va fi publica