VIDEO Cel mai ciudat album a fost înregistrat din uterul mamei: cum sună un bebeluș

0 2

Dacă tot suntem în pandemie, iar mulți oameni au un exces de timp liber, niște viitori părinți s-au gândit să transforme sunetele copilului din uter într-un album audio. Totul a fost posibil printr-o tehnologie fascinantă.

Poate nu ai auzit niciodată numele Luca Yupanqui, dar aceasta este pe drumul de a deveni vedetă înainte să se nască, datorită unui album pe care nu și-l va aminti niciodată. Acesta a fost înregistrat prin asocierea sunetelor aferente mișcării sale din interiorul uterului în format MIDI.

Ideea unui astfel de proiect original le-a venit părinților lui Luca, artiștii Elizabeth Hart și Ivan Diaz Mathe. Pentru a-și materializa inițiativa, au folosit un dispozitiv intitulat biosonic MIDI. Dincolo de premisa destul de ciudată, albumul rezultat pare să fie totuși destul de bun încât să fie îmbrățișat de o casă de discuri serioasă.

Intitulat Sounds of the Unborn, viitorul album se va lansa în luna aprilie a acestui an sub casa de discuri Sacred Bones Record. În portofoliul lor se mai află artiști precum David Lynch sau John Carpenter.

Dispozitivul pentru sonificarea mișcărilor fătului nu este foarte vechi, dar a mai fost folosit în trecut pentru câteva clipuri care între timp au devenit virale. Poți vedea un astfel de exemplu în clipul de mai jos cu o ciupercă. În practică, gadgetul respectiv utilizat de Hart și Mathe măsoară activitatea electrică de la nivelul epidermei, pielii. Tocmai din acest…



Citeste continuarea aici

You might also like

Scrie un Comentariu

Adresa de mail nu va fi publica