Veste finală pentru Huawei: când o să piardă accesul la Android

0 4

Din mai până acum, Huawei a așteptat o decizie a Statelor Unite ale Americii cu privire la parteneriatele sale cu companii americane. O decizie finală a fost luată și comunicată acum. Până la final de 2019, atât compania chineză, cât și partenerii săi trebuie să găsească o soluție pentru 2020.

Pe 19 august, a expirat perioada de 90 de zile pe care Huawei a avut-o la dispoziție. În aceste trei luni, compania a putut folosi componente de la companii americane. La finalul săptămânii trecute, Reuters a transmis că Departamentul de Comerț va prelungi cu încă 90 de zile perioada. Asta înseamnă că din 18 noiembrie Huawei va rămâne, oficial, fără suport. Asta dacă nu se schimbă ceva până atunci.

De ce nu va mai putea Huawei să aibă acces la Android

Pe 19 mai, Google, la presiunea SUA, a anunțat că taie suportul Huawei pentru Android. Astfel, serviciile sale și sistemul de operare n-ar mai fi funcționat la parametri normali pe telefoanele companiei. O zi mai târziu, a fost primul semnal că-i loc de negociere: termenul a fost prelungit până pe 19 august. Care e negociere?

Ei bine, China și SUA au o dispută pe tarifele de import. Niciuna nu e dispusă la mari concesii, iar Huawei a nimerit la mijloc. E una dintre cele mai mari companii chineze și cea care s-a dezvoltat cel mai mult în zona de rețelistică.

Donald Trump, înainte de confirmarea deciziei prelungirii celor 90 de zile, a spus că Huawei nu va avea niciodată acces…



Citeste continuarea aici

You might also like

Scrie un Comentariu

Adresa de mail nu va fi publica