Unde se duc banii celor 7 milioane de români de la Pilonul II de pensii: 80% către o singură bancă

0 0

Aproximativ 7 milioane de români cotizează, lunar, la Pilonul II de pensii – adică pensia privată obligatorie. Activele celor șapte fonduri care administrează acești bani au fost în creștere în luna martie, iar 80% dintre bani se duc către o singură bancă.

La sfârșitul lui martie, bilanțul arăta că 7 milioane de români cotizează la Pilonul II de pensii. E vorba de acel procent de 3,75% din salariul brut, pe care statul îl virează către pensiile private obligatorii. Fondurile care administrează acești bani sau, mai bine zis, care-i investesc pentru a avea randamente, acumulau active de peste 60 de miliarde de lei.

E drept că randamentele n-au fost atât de bune pentru că e o periodă dificilă din cauza pandemiei.  Important de spus e că depozitele sunt constituite, în proporție de 80%, la o singură bancă din România. E vorba de BRD.

Unde se duc banii din Pilonul II de pensii

Specialiștii ASF au venit cu un raport referitor la acest sistem, introdus în urmă cu ceva ani. Pensia privată obligatorie – adică Pilonul II – înseamnă o altfel de cotizație decât cea care se duce la pensia pe care o vei primi de la stat. Sunt bani administrați de fonduri din România și investiți pentru a aduce profit. Totuși, după cum remarcă ASF, există o concentrare în piață.

Mai exact, BRD Societe Generale, în calitate de depozitar, are o pondere de 83% din total. Asta înseamnă că acolo e depozitată suma de aproape 50 de miliarde de lei….



Citeste continuarea aici

You might also like

Scrie un Comentariu

Adresa de mail nu va fi publica