Tarife mai mici la convorbirile telefonice: ce se schimbă de la 1 noiembrie

0 1

ANCOM anunță tarife mai mici la convorbirile telefonice, iar prevederea intră în vigoare la 1 noiembrie. Iată ce trebuie să știi.

ANCOM anunță modificări la tarifele la convorbiri telefonice de la 1 noiembrie.  Astfel, tariful maxim de terminare a apelurilor la puncte fixe va fi redus cu 30%. Măsura intră în vigoare peste două luni, potrivit unui anunț al ANCOM – Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii.

Potrivit instituției, noul tarif maxim pentru terminarea apelurilor la puncte fixe va fi de 0,098 eurocenţi/minut.

Tarife mai mici la convorbiril telefonice

Tarifele au fost dezbătute și aprobate într-o ședință ANCOM, anunță instituția.

”ANCOM a dezbătut, în cadrul unei şedinţe online a Consiliului Consultativ, reducerea cu 30% a tarifului maxim de terminare a apelurilor la puncte fixe. Astfel, începând cu data de 1 noiembrie 2020, noul tarif maxim pentru terminarea apelurilor la puncte fixe va fi de 0,098 eurocenţi/minut. Noul tarif a fost determinat în urma actualizării mai multor parametri ai modelului de calculaţie a costurilor de tip LRIC pur, metodă utilizată pentru stabilirea tarifului actual, precum şi a costului capitalului”, arată Autoritatea într-un comunicat.

Ce înseamnă acest lucru? Mai exact, operatorii de telefonie fixă desemnaţi de autoritate ca având putere semnificativă vor putea aplica un tarif de maxim 0,098 eurocenţi/minut în cazul apelurilor naţionale,…



Citeste continuarea aici

You might also like

Scrie un Comentariu

Adresa de mail nu va fi publica