Soluția găsită de acest oraș pentru a organiza și-n pandemie un maraton cu sute de persoane implicate

0 6


Pandemia de coronavirus a bulversat lumea sportului și a suspendat multe competiții vreme de câteva luni. Ulterior, ele au fost reluate, dar în condiții de maximă siguranță și într-un context dificil.

Din cauza noului tip de virus, organizarea de evenimente sportive mari a fost pusă sub semnul întrebării. Unii organizatori, însă, au găsit soluții. Londra, spre exemplu, se pregătește să organizeze în acest weekend London Marathon 2020, primul eveniment major din această zonă în pandemie. Numai că totul trebuie să aibă loc în condiții de maximă siguranță.

Așa că soluția vine din zona tehnologiei.

E vorba de un dispozitiv – Bump – pe care toți atleții și cei prezenți la eveniment îl vor purta în jurul gâtului. Iată cum funcționează și cum poate fi păstrată distanța socială, scrie BBC.

Soluția găsită de Londra pentru a respecta distanța socială la maraton

Dispozitivul Bump va fi purtat de toți sportivii care vor concura, dar și de cei din staff-ul organizatoric. În total, ar fi vorba de 100 de atleți și de peste 500 de persoane care se vor ocupa de organizare. Iar sistemul este simplu.

Dispozitivul transmite o alertă sonoră atunci când cel care-l poartă se apropie de altă persoană la foarte mică distanță. Pentru a face acest lucru se folosește de frecvențe radio pentru a transmite alertele, tocmai pentru ca organizatorii să știe când atleții sau cei din staff se află la o distanță mult prea mică…



Citeste continuarea aici

You might also like

Scrie un Comentariu

Adresa de mail nu va fi publica