Sesiunile de videoconferinţă au crescut de aproape 10 ori

0 0

In perioada stării de urgenţă, sesiunile de videoconferinţă  au crescut de aproape zece ori, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, informează joi Serviciul de Telecomunicaţii Speciale.

Astfel, sistemul de videoconferinţă a totalizat 1.504 ore, echivalentul a 62 de zile de transmisie voce-imagine continuă.

“Pentru continuarea îndeplinirii atribuţiilor autorităţilor publice centrale şi locale, prin grija STS, au fost create 5.368 de conturi de utilizator necesare accesării serviciului de audioconferinţă în 45 de instituţii, s-a asigurat accesul pentru 3.856 de utilizatori din 71 de instituţii la serviciul de videoconferinţă, au fost configurate şi distribuite terminale informatice şi telefoane mobile pentru accesarea în regim de mobilitate a acestor servicii, precum şi pentru lucrul de la distanţă. Printre beneficiarii acestor servicii se numără Parlamentul, Guvernul, Curtea Constituţională a României, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Institutul Naţional de Statistică şi structuri aparţinând Ministerului Sănătăţii, Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Finanţelor Publice, Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale, Ministerului Justiţiei, Ministerului Public, ANAF şi CNAS”, precizează sursa citată.

Iar, STS menţionează că una dintre priorităţile Serviciului a fost reprezentată de asigurarea continuităţii funcţionării prin soluţii tehnice de comunicare la distanţă şi online a…

Citeste continuarea Aici

You might also like

Scrie un Comentariu

Adresa de mail nu va fi publica