Red Dead Redemption 2 îți taie respirația, în primul trailer al versiunii de PC

0 0

Red Dead Redemption 2 s-a lansat pentru console în luna octombrie a anului trecut. În curând, vom avea parte de versiunea de PC a titlului.

Când a ajuns să fie disponibil pe PlayStation 4 și Xbox One, Red Dead Redemption 2 a devenit unul dintre cele mai arătoase titluri pentru console. Era cât se poate de spectaculos, fapt confirmat și de review-uri foarte bune primite la acea vreme. Al treilea joc din seria Red Dead, noul titlu funcționează ca un precursor pentru Red Dead Redemption, din 2010.

În doar un an de la lansarea variantei originale, Red Dead Redemption 2 arată și mai bine. Versiunea de PC a jocului va fi una de referință în industria jocurilor, mai ales dacă ai ocazia să-l experimentezi la rezoluție 4K, cu 60 de cadre pe secundă, cum a fost gândit de dezvoltatori.

Deși sunt șanse mici să nu se vândă extrem de bine, având în vedere recordurile depășite de prima iterație, cei de la Rockstar Games au început să promoveze intens iminenta versiune de PC. În primul rând rând, au publicat un trailer spectaculos pe care îl poți viziona la rezoluție 4K Ultra HD, cu monitorul sau televizorul potrivit. Acest clip de câteva minute vine la aproximativ o săptămână după publicarea online a câtorva capturi de ecran in-game și cerințelor de sistem.

Red Dead Redemption 2 va fi disponibil pentru experimentare și prin intermediul platformei de streaming Google Stadia, iar dacă ai o conexiune foarte sprintenă la internet îl vei…



Citeste continuarea aici

You might also like

Scrie un Comentariu

Adresa de mail nu va fi publica