Proiectul prin care China vrea să cucerească spațiul

0 1

China construiește un port spațial plutitor pentru a-și lansa rachetele în largul coastei orașului Haiyang, relatează Universe Today.

„Portul aerospațial de est” este dezvoltat de China Aerospace Science and Technology Corporation (CASC), cel mai mare contractor de apărare al țării. În afară de lansarea rachetelor mai mici, portul va fi utilizat și pentru construirea și întreținerea rachetelor, sateliților și a altor vehicule spațiale.

În viitorul apropiat, se așteaptă ca facilitățile de lansare situate pe mare să fie mult mai comune

Wang Xiaojun, șeful Academiei de Tehnologie a Vehiculelor de Lansare din China (CALT), în cadrul CASC, a menționat că s-au înregistrat „progrese substanțiale” în construcția portului, așa cum a raportat SpaceNews săptămâna trecută. Prima lansare de pe mare pe care a făcut-o China a avut loc în iunie 2019. O rachetă Long March 11, cu puțin peste 20 de metri lungime, a decolat de pe o platformă de lansare mobilă din Marea Galbenă, care transporta sateliți de monitorizare a vremii. O a doua lansare va avea loc înainte de sfârșitul anului de pe aceeași platformă, potrivit SpaceNews.

Lansarea de pe mare vine cu numeroase avantaje. O rachetă Long March 4B a fost lansată recent, când unul dintre motoarele sale reutilizabile a căzut pe Pământ și pare să fi explodat într-un nor imens de fum portocaliu, nu departe de o școală. Lansarea de pe mare, în schimb, s-ar întâmpla departe…



Citeste continuarea aici

You might also like

Scrie un Comentariu

Adresa de mail nu va fi publica