Pașaportul de COVID, gata de folosire: cum funcționează soluția care ar ajuta enorm și România

0 0

Cât încă se discută despre cum poate fi reluată activitatea HoReCa și nu numai în România, o țară UE a lansat pașaportul de COVID. Coronapasul e cam cum te-ai aștepta.

Danemarca a anunțat „pașaportul corona” datorită căruia cetățenii pot reveni la viața cât de cât normală de dinainte. Acesta le permite accesul la saloane de cosmetică și coafură, școli de șoferi, restaurante și multe alte astfel de afaceri. Obiectivul acestui pașaport este redeschiderea graduală a economiei până la finalul lui mai.

Coronapas e o aplicație pe telefon, securizată, sau o hârtie, conform Euronews. Îl primesc fie cei vaccinați cu ambele doze, fie cei care au rezultat negativ la test, realizat cu cel mult 72 de ore înainte. Mai există categoria celor testaţi pozitiv cu două până la 12 săptămâni în urmă. Demersul acesta poate ajuta atât limitarea expunerii pentru cei încă neinfectați, cât și permite deschiderea turismului și micilor afaceri.

Pe lista includerilor sunt terasele, restaurantele, muzeele, teatrele şi cinematografele. Ţara ar urma să se redeschidă complet în 21 mai. Pentru acea dată guvernul estimează că toţi cetăţenii de peste 50 de ani sunt vaccinaţi.

„Suntem încântaţi să oferim o soluţie care contribuie la redeschiderea graduală a economiei daneze. În ultimul timp am muncit din greu, sub presiune. Deci, este nemaipomenit să putem spune că suntem gata să începem.
Morten Elbaek Petersen, şeful…



Citeste continuarea aici

You might also like

Scrie un Comentariu

Adresa de mail nu va fi publica