Omul care a prevăzut, acum un secol, ce se va întâmpla în 2021. Predicțiile lui sunt uimitoare

0 2

Inventatorul și matematicianul Charles P. Steinmetz, apărea, în anul 1921, într-o ediție a ziarului local din Massachusetts, în care a prezis ce se va întâmpla în anul 2021.

Poate că, la prima vedere, unii oameni pot să nu considere că predicțiile sunt excepționale, însă, trebuie să ținem cont de faptul că matemacianul trăia într-o epocă în care tehnologia își făcea loc timid în viețile oamenilor.

La acea vreme, doar 35% dintre americani aveau electricitate acasă.

Ceasurile cu alarmă, radiourile sau telefoanele fixe, erau atunci considerate a fi vârful de tehnologie pe care și-l putea permite elita societății, sau de care beneficiau oamenii la hoteluri.

În acest context, predicțiile inventatorului despre tehnologia anilor 2000 sunt cu adevărat impresionante, fiind, un fel de Jules Verne sau Leonardo Da Vinci în puterea sa de anticipare cu privire la evoluția tehnologică a secolului ce avea să urmeze.

A prezis exact ceea ce avem astăzi în case

Steinmetz descrie progresele tehnologice care au fost uimitoare la începutul anilor 1920, punctând invetii de neconceput pentru acea perioada, precum aparatele de aer condiționat, de gătit, bicicletele electrice și divertismentul la domiciliu în viitor.

„Când voi dori 70 de grade în casa mea, voi seta termostatul la 70 și temperatura nu va crește peste acel punct. Această temperatură va fi menținută uniform, indiferent de vremea de afară. Acest lucru va fi valabil și în…



Citeste continuarea aici

You might also like

Scrie un Comentariu

Adresa de mail nu va fi publica