Noile poze cu Samsung Galaxy Note 10 confirmă cea mai mare schimbare

0 11


Samsung Galaxy Note 10 va fi prezentat abia pe 7 august. Până atunci, vor mai fi informații și poze neoficiale care să ajungă online. De data aceasta e vorba de cele mai bune imagini cu telefonul. Și, ei bine, arată la fel de premium pe cât te așteptai.

Cel mai des zvon despre Samsung Galaxy Note 10 e că vom vedea, pentru prima dată, două versiuni în această serie. Ar fi vorba de una standard, cu ecran cât de cât ușor de folosit și-o versiune Plus. La nivel exterior nu sunt așteptate mari schimbări, dar cel mai probabil la nivel de hardware te poți aștepta la mai mult de la versiunea Plus.

Cât de mare ar fi, de fapt, un Samsung Galaxy Note 10 față de modelele precedente

Comparație între Galaxy Note 10 și celelalte două modele care l-au precedat

După cum vezi în comparația aproximativă de mai sus, Galaxy Note 10 poate că are ecran mai mare, dar e mai mic per total. Și asta e cea mai mare schimbare pe care Samsung a reușit s-o facă până acum. Într-un corp chiar mai mic, ar putea livra un ecran aproximativ la fel de mare. Sigur, și calitatea acestuia e mai bună. Vorbim de un display compatibil HDR10+ și capabil de niveluri de luminozitate impresionante.

Din imaginile de mai jos vezi că, deocamdată, au fost confirmate două nuanțe de culoare: negru și un gradient de la alb spre verde-tuarcoaz. Samsung Galaxy Note 10, standard, ar avea un ecran de 6,28 inci QuadHD+ Dynamic AMOLED. Galaxy Note 10 Plus ar trece la un ecran de peste…



Citeste continuarea aici

You might also like

Scrie un Comentariu

Adresa de mail nu va fi publica