Lovitura primită de Uber în Marea Britanie ar putea crea un precedent și-n România

0 0

Uber e o companie care a crescut exponențial și, cum era de așteptat, a atras atenția instituțiilor de reglementare. Decizia luată în Marea Britanie ar putea crea un precedent inclusiv în România.

Uber a primit o lovitură din partea judecătorilor din Marea Britanie, în cadrul unui proces care durează deja de ani de zile. Curtea Supremă britanică a stabilit că șoferii care lucrează pentru companie ar trebui să aibă statut de angajați. Asta înseamnă că trebuie să aibă parte, între altele, de dreptul la zile libere și la concediu.

E important de precizat că americanii au susținut întotdeauna că șoferii au statut de colaboratori.

Decizia judecătorilor britanici ar putea crea un precedent în mai multe state în Uber activează, inclusiv în România.

Decizia referitoare la Uber ar putea avea ecou și-n România

Angajații au pornit mai multe procese colective împotriva Uber referitoare la statutul lor. Între altele, au cerut să fie recunoscuți ca angajați, în condițiile în care compania susținea că sunt colaboratori. Decizia le oferă dreptul de a primi, între altele, zile libere plătite, un salariu minim, asigurări de sănătate sau concedii medicale plătite.

Decizia Curții Supreme are impact pentru zeci de mii de șoferi din Marea Britanie, care lucrează acum la Uber.

„Cred că decizia Curții Supreme este o realizare imensă datorită faptului că am reușit să ținem piept unui gigant. Nu am renunțat, ci am continuat să…



Citeste continuarea aici

You might also like

Scrie un Comentariu

Adresa de mail nu va fi publica