Huawei Mate 40 Pro — 6 lucruri pe care le face foarte bine și marele minus

0 4

Huawei Mate 40 Pro era unul dintre cele mai așteptate telefoane ale toamnei. De acum e oficial. Și e remarcabil din anumite puncte de vedere.

Când vine vorba de seria Mate, Huawei o folosește pentru cel mai bun hardware pe care îl are în anul respectiv. De la camere foto până la procesor și ecran, acesta e cel mai performant pe care compania îl oferă. În 2020, Mate 40 Pro îndeplinește această funcție foarte bine. Iar prețul e pe măsură: circa 1.200 de euro. Vom vedea și cu cât ajunge în România.

Am folosit telefonul cu câteva zile înainte de lansarea oficială, de unde am și extras tot ce vei citi în continuare. Are camere bune, ecranul de asemenea și cea mai importantă caracteristică: îl încarci mai repede decât oricare alt model. Și încă rulează Android, acum la versiunea 10.

6 lucruri bune la Huawei Mate 40 Pro

Huawei a readus butoanele de volum și a păstrat autentificarea facială. La versiunea precedentă de Mate, compania a încercat un experiment: eliminarea butoanelor de volum. Unii utilizatori au spus că-i bine, alții au criticat decizia. Eu m-am adaptat, cât am folosit Mate 30 Pro, dar există câteva avantaje pentru unele fizice, cum ar fi punerea pe snooze. Iar sistemul de autentificare prin scanarea feței încă e aici, cu tot acel spațiu dedicat în stânga sus.

Huawei Mate 40 Pro impresii

Ecranul la 90 Hz ar trebui să consume cam cât unul pe 60 Hz. Nici nu contează dacă îți pasă sau nu de rata de refresh, dar când treci de la 60 Hz…

Citeste continuarea Aici

You might also like

Scrie un Comentariu

Adresa de mail nu va fi publica