Descoperire uimitoare în fizică: de ce schimbă tot ce știam despre Univers

0 1

Fizicienii din Oxford au descoperit o particulă subatomică care poate face tranziția între materie și antimaterie. Acest lucru ar putea avea un impact uriaș asupra modului în care privim Universul și ceea ce știm despre el.

Folosind Large Hadron Collider de la CERN, cel mai mare accelerator de particule din lume, cercetătorii au descoperit că particulele subatomice care au atât un quarc, cât și un antiquarc pot comuta spontan între stările de particule și stările antiparticule, potrivit The New Atlas.

De ce această descoperire ar putea schimba ce știm despre Univers

Anterior, cercetătorii credeau că aceste particule subatomice doar călătoreau ca un amestec de materie și antimaterie. Acum, aceștia știu că pot comuta între cele două stări, pe baza datelor colectate prin experimente cu acceleratorul de particule. Studiul acestor descoperiri ale oamenilor de știință poate fi găsit pe arXiv.

Ceea ce a determinat ca cercetătorii să-și dea seama de faptul că aceste particule subatomice pot fi atât materie, cât și antimaterie a fost o diferență incredibil de mică în greutate între materie și antimaterie care alcătuiește particula. Oamenii de știință au reușit să măsoare acest lucru prin coliziuni de protoni, folosind acceleratorul de particule Large Hadron Collider.

„Particulele acestea sunt produse în coliziuni proton-proton și se deplasează în medie cu doar câțiva milimetri, înainte de a se transforma sau de a se…



Citeste continuarea aici

You might also like

Scrie un Comentariu

Adresa de mail nu va fi publica