De ce Samsung a renunțat la portul jack pentru căști pe Note 10

0 4

Vestea că modelul Samsung Note 10 nu va avea un port jack a dezamăgit pe mulți, însă compania are explicații pentru această decizie.

Potrivit zvonurilor în ceea ce privește Samsung Note 10, modelul urma să vină fără tradiționalul port de 3,5mm pentru căști. Deși mulți sperau ca acest lucru să nu se adeverească, pe 7 august, compania a lansat noul flagship și a confirmat oficial că telefonului îi va lipsi într-adevăr portul jack.

De ce a renunțat Samsung la portul jack pentru Note 10

La prima vedere, ar fi avut sens ca Samsung că păstreze totuși portul de 3,5mm, mai ales dacă e să iei în considerare dimensiunile foarte mari ale telefonului. Așadar, spațiu ar fi existat pentru acesta, însă compania a luat totuși altă decizie. Samsung are și explicații pentru aceasta, însă probabil nu te vor mulțumi neapărat nici pe tine.

Astfel, compania a oferit două motive pentru care a ales să renunțe la portul jack pentru căști. Primul are legătură cu bateria: Samsung spune că a făcut astfel loc pentru o baterie mai mare, dând astfel o autonomie mai mare telefonului tău. Pe de altă parte, compania susține că lipsa acestei cavități în interiorul Samsung Note 10 ar îmbunătăți felul în care utilizezi telefonul. Astfel, feedback-ul haptic ar fi mai bun din acest motiv.

Motivele nu sunt neapărat cele mai întemeiate și probabil o parte dintre fanii telefoanelor Samsung s-ar fi mulțumit cu o baterie ceva mai mică, mai ales…



Citeste continuarea aici

You might also like

Scrie un Comentariu

Adresa de mail nu va fi publica