Cum vrea Facebook să controleze și mai mult folosindu-se de ochelarii inteligenți 

0 0

Facebook e un gigant în mediul digital și caută să crească și mai mult de atât. O face, evident, fără zgomot.

Facebook face multe pentru propriul business și mai puține pentru utilizatori, spun mulți experți din domeniu. Numai că preferă să acționeze fără prea mult zgomot, la umbra unor servicii și produse lansate pentru experiențe personale mai interesante ale celor vizați. Cam așa e și cu ochelarii inteligenți la care lucrează acum compania.

Proiectul e în lucru, iar inginerii companiei, la presiunea șefilor, au început să vorbească despre posibilitatea integrării recunoaşterii faciale în dispozitiv.

Facebook caută, indirect, să controleze și mai mult

Facebook are, în acest moment, în lucru o pereche de ochelarii inteligenţi pe care ar trebui să-i lanseze pe piaţă cândva în cursul acestui an. Nu au fost făcute cunoscute informaţii despre capacităţile acestora şi, se pare, că nici conducerea companiei nu este foarte hotărâtă din acest punct de vedere. În cadrul Facebook, au existat discuţii despre oportunitatea implementării în viitorii ochelari a unor funcţii de recunoaştere facială.

Iniţiatorul acestor discuţii a fost vicepreşedintele Andrew Bosworth.

Acesta le-a transmis angajaţilor că o decizie în acest sens este evaluată în prezent de conducerea companiei. Bosworth spune că recunoaşterea facială implică multe beneficii, dar şi foarte multe riscuri care trebuie luate în calcul.

Recunoaşterea…



Citeste continuarea aici

You might also like

Scrie un Comentariu

Adresa de mail nu va fi publica