Cum faci să dispară aproape 2 miliarde de euro: scandalul Wirecard intră în istorie

0 1

Un scandal de proporții zguduie sectorul financiar din Europa. Markus Braun, fost CEO al procesatorului de plăți Wirecard, a fost arestat și i se aduc acuzații grave. Aproape 2 miliarde de euro ar fi dispărut din bilanțul companiei.

Fostul director general al Wirecard, Markus Braun, a fost arestat de procurori, într-un scandal care zguduie din temelii procesatorul de plăți. Braun a ajuns în custodia procurorilor după ce s-a predat. El e acuzat de manipularea bursei și de faptul că a raportat un bilanț mult mai mare decât cel real.

Acțiunile companiei s-au prăbușit după ce aceste acuzații au ajuns în spațiul public. La mijloc ar fi aproape două miliarde de euro care au dispărut din bilanțurile contabile. Există informații, pe de altă parte, potrivit cărora acești bani n-ar fi existat niciodată.

Markus Braun, omul care a îngropat Wirecard

Markus Braun a demisionat subit vinerea trecută, chiar când s-a aflat că aproape două miliarde de euro lipsesc din bilanț. Imediat, acțiunile s-au prăbușit cu 80%, iar Braun a decis să plece din funcție. Între timp, însă, pe numele său a fost emis un mandat de arestare.

Iar Braun a decis să se predea luni dimineață în fața anchetatorilor germani.

La momentul în care Wirecard a anunţat că lipesc 1,9 miliarde de euro din contabilitate, acţiunile s-au prăbuşit cu 65%. Vineri, prăbuşirea a fost accelerată după ce două bănci din Asia, care ar fi putut avea banii lipsă, au negat…



Citeste continuarea aici

You might also like

Scrie un Comentariu

Adresa de mail nu va fi publica