Contre între ministrul Economiei și Huawei: cum e tratată problema 5G în România

0 5

2020 e anul în care România ar trebui să se decidă în cazul licitației 5G și să aleagă un partener în acest domeniu. Un memorandum încheiat între București și Washington arată că Huawei nu are nicio șansă. Iar acum oficialii dau semne că-și asumă și public acest lucru. Ceea ce stârnește furia chinezilor.

Ministrul Economiei, Virgil Popescu, a ieșit în față și a dat un semnal clar referitor la licitația pentru 5G. O declarație care nu prea mai lasă loc de interpretări și care a atras imediat și o reacție din partea companiei chineze.

Ministrul a declarat pentru Hotnews că rețelele 5G ar trebui realizate cu parteneri euro-atlantici, nu cu Huawei. E pentru prima oară când un oficial pronunță atât de direct numele Huawei într-un asemenea context sensibil.

„Îmi doresc ca și partea de 5G să fie tot cu un partener euro-atlantic, nu îmi doresc 5G cu Huawei, iar 5G fără partea de telecomunicații nu se poate”, a declarat Virgil Popescu, făcând referire la decizia luată de statul român de a renunța la partenerii chinezi în cazul proiectului reactoarelor 3 și 4 de la Cernavodă, în favoarea unor potențiali parteneri euro-atlantici.

Reacție imediată a Huawei: ce spune despre investițiile în 5G

O declarație atât de directă a ministrului Economiei avea nevoie de o reacție la fel de directă. Și ea a venit imediat. Compania chineză Huawei susține că ministrul dă de înțeles că nu susține un mediu de afaceri…



Citeste continuarea aici

You might also like

Scrie un Comentariu

Adresa de mail nu va fi publica