Cele mai importante lucruri pe care trebuie să le știi despre purtatul măștii de protecție

0 2

Din 15 mai, toată lumea va trebui să poarte masca de protecție în spațiile publice închise și în mijloacele de transport în comun.

Anunțul făcut de Klaus Iohannis n-a mulțumit pe toată lumea. În data de 15 mai restricțiile de circulație nu se vor mai aplica în România. Totuși, purtarea măștilor de protecție va fi obligatorie în condițiile enumerate mai sus, ca principală măsură în încercarea împiedicării răspândiri virusului după ce lumea va putea circula liber. Asta i-a neliniștit pe unii, care nu văd necesară o astfel de măsură drastică.

Totuși, e important de înțeles cum ajută, de fapt, masca de protecție, atât pe tine cât și pe cei din jurul tău. Trebuie să știi, în primul rând, că măștile au două roluri importante: să protejeze purtătorul de un virus sau să-i protejeze pe cei din jurul purtătorului de virusul cu care este infectat purtătorul.

Rutele de transmitere a unui virus au denumiri specifice în limba engleză. Avem ingresstermen folosit pentru denumirea transmiterii particulelor exterioare către purtătorul măștii și egress, termen folosit pentru denumirea transmiterii particulelor de la purtător, la lumea exterioară.

Cât de importantă este masca de protecție împotriva virusului

O cale cheie de transmitere a noului coronavirus este prin intermediul picăturilor care zboară din gurile noastre: inclusiv atunci când vorbim, nu doar atunci când tușim sau strănutăm. O parte dintre…



Citeste continuarea aici

You might also like

Scrie un Comentariu

Adresa de mail nu va fi publica