Baby Yoda nu pleacă nicăieri: sezonul doi din Mandalorian primește primul trailer

0 2

Toți fanii Star Wars așteaptă cu entuziasm lansarea sezonului 2 din The Mandalorian, iar show-ul tocmai s-a bucurat de primul trailer. În mod previzibil, promite să fie încărcat de acțiune.

The Mandalorian a fost primul serial live action a cărui acțiune se petrece în universul fantastic Star Wars. Deși această premieră este departe de a fi una neglijabilă, pentru că Disney a ales să-l distribuie prin Disney+, iar serviciul este disponibil într-o mână de țări de pe mapamond, povestea micuțului Baby Yoda a depășit toate recordurile de piraterie.

Din fericire, producția la The Mandalorian nu a fost afectată de pandemie, iar noul sezon va avea premiera în conformitate cu promisiunea de acum câteva luni. Dacă ești curios să vezi ce s-a mai întâmplat cu Mando și The Child, trebuie să aștepți până pe 30 octombrie.

În ceea ce privește premisa noului sezon, protagonistul se pare că va face un efort supraomenesc pentru a-l uni pe Baby Yoda cu o bandă obscură de vrăjitori, a-l cărui nume s-ar putea să-l cunoști, Jedi. Nu vor lipsi secvențe intense de luptă, piese de decor de dimensiuni foarte generoase și, în mare parte, secvențe care trădează investiții mai mari decât în orice alt serial de la TV.

Apropo de producție, primul episod din sezonul doi este regizat de Jon Favreau, care figurează și în poziția de creator. Tot el a regizat primele două filme Iron Man, Chef, The Jungle Book și The Lion King. Cu alte…



Citeste continuarea aici

You might also like

Scrie un Comentariu

Adresa de mail nu va fi publica