Ar putea fi cea mai scumpă consolă de jocuri din toate timpurile: la cât a ajuns licitația online

0 0


Nintendo PlayStation este un prototip al unui produs care nu s-a transformat niciodată într-un produs de serie, dar la ora actuală, se comercializează cu o avere.

Având în vedere originalitatea conceptului din spate și unicitatea acestei creații, valoarea de achiziție poate atinge orice prag, indiferent cât este de absurd. În teorie, au fost create 200 de astfel de unități, dar prea puține au ajuns vreodată în lumina reflectoarelor și cele mai multe au dispărut pentru totdeauna. În practică, nu există nicio dovadă că un alt exemplar funcțional al acestui produs ar exista în lume.

După ce a făcut înconjurul lumii împreună cu proprietarul său, consola Nintendo PlayStation este disponibilă pentru achiziție la licitație. Cel care o deține de câțiva ani a intrat în posesia ei în urma unei licitații de faliment care, în mod surprinzător, a inclus obiecte care au aparținut fostului CEO Sony Olaf Olafsson. În prima etapă, nu au știut exact ce este, până când nu au identificat o conversație pe Reddit pe marginea subiectului.

Înaintea acestei tentative de a-și schimba proprietarul, consola a făcut subiectul multor clipuri pe YouTube. Până și ce de la Engadget au apucat să-i facă un fel de review.

Nintendo PlayStation se vinde la licitație online prin intermediul platformei Heritage Auctions. La momentul redactării acestui material, valoarea de achiziție a ajuns la 310.000 de dolari, dar va crește în următoarele zile….



Citeste continuarea aici

You might also like

Scrie un Comentariu

Adresa de mail nu va fi publica