Apple a cumpărat cea mai importantă bucată de Intel: ce câștigă din investiția fabuloasă

0 0

Chiar dacă mai sunt doar câteva zile până se termină 2019, oficialii Apple au considerat că este momentul perfect pentru a anunțat una dintre cele mai importante achiziții ale anului.

Apple se chinuie de câțiva ani să obțină independența în raport cu modemurile Qualcomm și tocmai a făcut o investiție semnificativă în acest sens. Tranzacția a fost anunțată în faza incipientă în luna iulie a acestui an, dar tocmai s-a finalizat. Se estimează că a implicat o sumă de aproximativ un miliard de dolari, din partea Apple.

Chiar dacă suma pare foarte mare la prima vedere, oficialii Intel au afirmat că tranzacția s-a făcut pe pierdere. Din cauza presiunii majore aplicate de Qualcomm în acest domeniu, cei de la Intel spun că au ieșit pe minus cu câteva miliarde, conform Reuters.

Este important de reținut că tranzacția implică doar diviza de modemuri a Intel pentru smartphone-uri. Nu are legătură cu cea de procesoare și nici măcar cu cea de modemuri pentru PC-uri, autovehicule autonome sau gadgeturi din spectrul IoT (Interneutl Lucrurilor). În final, Apple va putea să implementeze în dispozitivele sale mobile procesoare create in-house și optimizate la maxim pentru celelalte componente pe care le găsești într-un iPhone sau iPad, iar acesta este cel mai important lucru. Nu de alta, dar alternativa ar fi fost o colaborare cu Qualcomm, iar relația dintre doi giganți este una foarte șubredă.

Cei de la Intel nu sunt foarte…



Citeste continuarea aici

You might also like

Scrie un Comentariu

Adresa de mail nu va fi publica