Acest sicriu te ajută să nu mai poluezi măcar după ce mori

0 3


Designerii de la Universitatea de Tehnologie Delft din Olanda s-au alăturat unui muzeu local de istorie naturală pentru a dezvolta „coconul viu”, un sicriu „viu”, plin de mușchi, realizat dintr-o ciupercă specială.

Sicriul accelerează semnificativ timpul necesar pentru ca un corp uman, plus toate hainele și alte materiale care se îngropă împreună cu el, să se descompună, de la aproximativ un deceniu la doar doi ani, potrivit inventatorilor săi.

Acest lucru se datorează în mare măsură materialului său de construcție, miceliu, o colonie bacteriană cu creștere rapidă, asemănătoare ciupercilor, care poate crește în rețele subterane masive.

Miceliul este, de asemenea, capabil să neutralizeze substanțele toxice și să ofere nutriție oricărui material care crește în apropiere, ceea ce înseamnă că solul va beneficia, de fapt, de pe urma unei astfel de înmormântări pe termen lung.

Loop investighează acum efectele pozitive și creșterea biodiversității ca urmare a îngropării cu ajutorul unui astfel de sicriu

„Living Cocoon le permite oamenilor să devină din nou una cu natura și să îmbogățească solul, în loc să îl polueze”, a declarat Bob Hendrikx, fondatorul Loop, startup-ul care a realizat sicriul, într-un comunicat. Pentru Hendrikx, este vorba de a trăi alături de materialele vii.

„În prezent, trăim în cimitirul naturii”, a argumentat el. „Comportamentul nostru nu este doar parazitar, ci și orb pe…



Citeste continuarea aici

You might also like

Scrie un Comentariu

Adresa de mail nu va fi publica