Abia 2020 a adus ”școala altfel”: ce s-a schimbat pe parcursul anului

0 4

Anul 2020 e pe cale să încheie și va rămâne în istorie drept anul în care a debutat pandemia de coronavirus. Multe s-au schimbat, iar școala, inclusiv din România, nu va mai fi niciodată la fel.

Anul 2020 a venit cu multe provocări pentru sistemul educațional din România care, la fel ca alte business-uri, s-a văzut obligat să se adapteze. Doar că această adaptare va presupune schimbări de comportament în următorii ani. Pandemia a accelerat soluțiile digitale, e adevărat.

E o veste bună pentru că, sub o formă sau alta, trebuie să ții pasul cu vremurile.

Așa au apărut analizele referitoare la noile tehnologii pentru copii, precum cea realizată de SuperAwesome și citată de edupedu.ro. Unul dintre termenii de care o să auzi multă vreme de aici încolo este “kidtech”.

”Școala altfel”, accelerată de pandemie

Analiza arată că adoptarea rapidă a tehnologiilor educaționale, schimbarea obiceiurilor de petrecere a “timpului de ecran”, diversificarea accelerată a tipurilor de plartforme digitale folosite de cei mici se numără printre principalele tendințe privind tehnologiile pentru copii. Practic, odată ce cursurile s-au mutat online, a fost nevoie de dezvoltare de soluții digitale pentru cei mici.

Sunt evidențiate câteva tendințe referitoare la schimbările fundamentale produse de școala online și de creșterea imensă a consumului de digital, în perioadele de izolare determinate de pandemie.

Educația din România,…



Citeste continuarea aici

You might also like

Scrie un Comentariu

Adresa de mail nu va fi publica