Samsung este lider de 12 ani în domeniul televizoarelor

0 156

Samsung este de 12 ani liderul incontestabil al vânzărilor de TV pe piața globală, potrivit IHS Markit, dar și liderul pieței de televizoare din România.

Samsung are o cotă de piață de peste 40% din valoarea vânzărilor de televizoare din România. Mai precis, patru lei din zece cheltuiți pe televizoare se duc la Samsung. Vânzările de televizoare din România au însumat 1,5 milioane de unități, iar prețul mediu a fost de 1.200 de lei. Așadar, românii au dat anul trecut 1,8 miliarde de lei, din care 40% au ajuns la Samsung, adică aproximativ 720 de milioane de lei. În 2018 este așteptată o creștere ușoară a pieței, comparativ cu nivelul anului trecut.

În acest moment, pariul producătorilor de televizoare este pe tehnologia 4K UHD. Acestea s-au ieftinit foarte mult și devin disponibile inclusiv persoanelor cu venituri reduse datorită faptului că realizarea unor volume mari a dus la creșterea eficienței de producție și, implicit, la costuri mai mici.

Însă, UHD vine de la Ultra High Definition, iar aceasta este de 3.840 x 2.160 de pixeli și este de patru ori mai mare decât rezoluția Full HD, adică cea de 1.920 x 1.080 pixeli. Pentru acest an, nouă gama de televizoare Samsung aduce inovații noi în materie de tehnologie și design, compania răspunzând în acest fel cerințelor în continuă schimbare ale utilizatorilor.

Gama de top este reprezentată de seria QLED, cu modele începând cu 49 de inchi până diagonale foarte mari, de 82 de inchi, care excelează atât la capitolul calitate a imaginii prin tehnologia Quatum Dot, cât și la design.

Pe partea de tehnologie, televizoarele QLED reproduc peste un miliard de culori și au o claritate și o luminozitate foarte mare, nemaiîntâlnită la niciun alt producător. Pe partea de design, televizoarele QLED vin cu un cablu unic, aproape invizibil. Prin intermediul acestuia este transferat atât semnalul audio-video, cât și alimentarea cu energie electrică.

De asemenea, trendul pentru anii care urmează va fi de a conecta dispozitivele smart pentru a simplifica stilul de viață al utilizatorilor și a facilita interacțiunea cu tot ce ne înconjoară. Smartphone-ul va fi legat cu televizorul, dar și cu mașina de spălat sau frigiderul.  Compania a lansat deja aplicația SmartThings, cu ajutorul căreia pot fi gestionate dispozitivele interconectate ale utilizatorilor Samsung.

You might also like

Scrie un Comentariu

Adresa de mail nu va fi publica