Nikon lansează COOLPIX P1000

0 330

Urmaşul celebrului P900, Nikon COOLPIX P1000 duce funcţia de zoom optic la un nivel comparabil telescoapelor pentru amatori.

SKIN, importatorul Nikon în România, prezintă COOLPIX P1000, singurul aparat foto compact din lume cu zoom optic de 125x. Cu preţ de circa, 1000 dolari, P1000 poate fi folosit pentru a fotografia peisajele de pe lună, până la natura sălbatică, clădiri şi forme de relief îndepărtate, la care utilizatorii nu pot ajunge în mod direct.

Nu foarte diferit de modelul P900, noul aparat preia senzorul optic de 16MP cu dimensiune 1/2.3”, capabil să ofere sensibilitate până la ISO6400. P1000 oferă însă în plus suport pentru obţinerea pozelor în format RAW şi mod de captură în rafală, ce-i drept limitat la 7 cadre obţinute cu viteza de 7 fps. Pe lista dotărilor intră şi un ecran LCD complet articulat, fără interfaţă touch, respectiv un vizor electronic cu rezoluţie 2.36MP de tip OLED.

Zoom-ul optic de 125x este echivalentul unei distanţe focale de 24–3000 mm şi poate fi extins apelând functia Dynamic Fine Zoom, până la valoarea 250x, sacrificând puţin din calitatea imaginii. Obiectiv NIKKOR oferă deschidere f/2.8, pentru poze de bună calitate şi în condiţii de lumină slabă.

Funcţia zoom optic este disponibilă inclusiv în modul de filmare, permiţând obţinerea de clipuri 4k UHD surprinzând evenimente care se petrec la mare distanţă.

Din punct de vedere al dimensiunilor fizice, COOLPIX P1000 este puţin mai mare şi mai greu (1.4Kg) decât majoritatea aparatelor foto mirrorless, obiectivul complet extins în modul zoom având o lungime de peste 35 cm.

Nikon COOLPIX P1000 va fi disponibil şi în oferta magazinelor din România, începând cu prima parte a lunii septembrie 2018.

You might also like

Scrie un Comentariu

Adresa de mail nu va fi publica